ca o sirenă cameleonică în vis după arcușul pleoapelor tale
m-am închis în mare și am aruncat cheia
în sipetul scoicii
implorând nașterea perlei

spre conștiința supremă, spre marea cea mare
alerg în moarte cu picioare de pește
cu fiecare zi sunt mai vie și mai în moarte
paradoxal
nu mai îmi simt mâinile aripi-înotătoare

o statuie de prinț învelită în alge
acesta este refrenul dragostei mele

ca și cum peștii ar fi fluturi
ca și cum crustaceele ar fi stele cu colțuri de piatră
ca și cum o statuie ar putea să prindă viață
să îi crească coadă și solzi
și căluții marini să-i plăsmuiască o inimă caldă
de nisip