Orașul îmi miroase a cauciuc, a cablu ars din subterane,
A motorină și parfum de prostituate ce stau la colț de străzi
Cu pieptul scos la lună din castelul lor de sutiene

Motocicliști în cerc scot sunete din motoare
Într-un concert de urlete pe roți fumegânde

Iubita mă plimbă prin parcurile cu bănci înrădăcinate
Într-o atmosferă de făcut dragoste cu moartea,
De căutat chei pentru fiecare ușă,
Pentru fiecare poartă de sticlă ascunsă în tufișurile de cărți
Unde boschetarii scriu poeme și filosofează la pâine
Sau la lumina ce va să fie mâine
Când culoarea orașului de noapte
Va fi un pastel al catedralei lumii sau o poveste nespusă.

Iubito, mai du-mă odată în parcul cu banca uscată
În care au fost și mama ta și mama mamei tale,
Unde ne-am sărutat borcanele
În prezența olarului ce ne-a unit un trup,
Du-mă iubito... și deschide-mi fereastra
Să mai vad orașul cum îl bate lumina
Cum devine lup.


20 nov 2006