nu ți-am mai scris demult
și pentru că m-am cam săturat de dat cu pietre-n mine astăzi m-am gândit să te întreb dacă mai auzi cum bat picioarele tale cum tropăiesc alergând pe crocodilii mei
cum lovesc nebune în seara aceea pe care am aruncat-o la un coș de gunoi în fața uniunii în seara aceea când încă nu plouase cu vinuri moldovenești și mașinile fumau liniștite la coadă pentru că tu renunțaseși mai știi cum ți se luminase fața fără fum și îmi tot ziceai de rochia mea că e frumoasă ca dansatorii și ce prieteni noi frumoși mi-ai dat și i-am pierdut pe drum că nu-i puteam duce la vamă mi-au oprit toate bagajele și mi le-au aruncat în ocean ca să nu duc cu mine nimic valabil
și toate florăresele aveau iubiți și mie nu-mi plăceau locurile în care îți poți uita telefoanele stricate și scumpe și drumurile mă țineau de mână împotriva mea și nesilită de nimeni și casele miroseau a mucegai pentru că nu locuia nimeni în ele noi doi locuiam în zbor între două continente și ne cumpăram cafea la toate benzinăriile și îți citeam din limbajul trupului și cel mai mult îmi plăcea când îți curgeau lacrimile lui grigore și nu știam că minciuna făcea autostopul și trecea vămile cu carte verde în regulă
și vai de câte ori m-am gândit că s-ar fi putut să nu ajung și să nu văd și să nu întreb și să nu caut și să nu găsesc
ca și oamenii aceia care erau pe urmele mele și citeau toate ziarele în care toți muriseră la intersecții și nimeni nu mai știa să cânte nopțile la drumurile ce miroseau a brad și a mânăstiri și icoane și polițiști de circulație ce ne citeau al dracului în loc să-și facă datoria am fost și asta o să rămânem cu impozite neplătite la cap în vecii vecilor pe urmele care nu se mai șterg amin pentru că vopseaua asta nu este lavabilă să nu-mi scrii o să-ți mai scriu eu