Soarele nu va mai străluci niciodată ca ieri.
Și nici ca azi.
Căldura și-a pierdut-o încercând să mă încălzească,
Iar lumina a pierit arătându-mi calea.
M-ai pierdut când eu m-am prăpădit în vis.
Privești în zare și vezi un nou apus.
Tresari când o frunză-ți lovește umărul
Și realizezi că a venit toamna.
Te oprești în noianul de gânguri,
Întinzi mâna și cu-n deget atingi cerul.
Cazi pe cimentul umed și cu cretă albă
Scrii că ai văzut paradisul.