Unduind în armonia
codrului bătut de vânturi,
ascultându-le simfonia,
păsărelelor bogate-n cânturi.

Aud un șipot cristalin
ce din stâncă izvorește,
ador al frunzelor luciu fin,
când soarele mijește.

Căci eu cu o inimă plăpândă
de biet copil neajutorat,
cu privirea-mi mereu flămândă,
colindam ... până la înserat.

Dar vremea a trecut ușor
din copil... sunt un bărbat,
mirificul peisaj multicolor
mereu, mereu m-a fermecat.

Chiar de voi îmbătrâni
când alte vremuri vor veni,
natura inima îmi va încânta
Divina iubire mi-o va alinta.

Așa am fost eu frământat
din al iubirii dulce aluat
chiar de corpul îmi va fi uitat
în iubire voi vibra, neîncetat.