poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-06 | |
Stăteam îngândurat
în parcul alăturat, foșneau frunzele toate pe la al băncii spate. Pe vârful castanilor prin noianul anilor albastrul cer suspendat mă privea îngândurat. Din albastru-i cristalin când e limpede, senin, din nuața ei cea pură scăpase o picătură. Ea în ochii mei ajunse unde se și ascunse, dar pentru darul făcut cerul îmi foarte mult. Precum sincer mă privește tot la fel și el dorește în ochi mereu ca să privesc dacă cu cineva vorbesc. Așadar de cănd mă știu sincer trebuie să fiu, dacă cu un om vorbesc, cu inima ca să gândesc. Oamenii, ei gândesc, gândesc, Aproape că înnebunesc, Uitând că orice suflare e a Divinului lucrare. Din noi, picătura sacră se aprinde ca o faclă, natura o prelucrează la cei cu mintea trează. -Ceru-le când ești senin mai absoarbe acel venin care e în unii oameni când cu șerpii îi asameni! Dar cerul de sus îmi zice: - “ Ce crezi tu măi amice, dacă răul nu ar exista, binele...cu cine l-ai asemăna? “
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate