însemnele vremii pe trupul fragil sunt tatuate;
fără glas se divid periodic.
în valuri de doliu-
pupilele largi ale serii se deschid către
fulger.

fulgerul-pe spinarea căluțului negru, pintenog,
desface
o felie din pepenele ciuruit de gloanțele celor fără amurg-
glas de veselie, c-au primit luminatul botez, în picăturile de
ploaie.

ploaia desparte-n silabe nașterea zilei;
pe-o felie de pâine le-ntinde-
bucuria-ntoarsă, pe călcâi de biciul surprizei,
alunecă pe pârtia
copilăriei.

copilăria toamnelor din retina stelelor,
salvează-n
fișiere celeste anii de pribegie ai tinereții-
vigoarea rotundă nevoită-n singurătatea strugurelui, iese pe
fereastră.

fereastra reia firul zicerilor copacului dezbrăcat de foi-
primeneli primăvăratice vor aduce hergheliile de
iepe.

iepe blânde, născute din zvâcnirile serii, se opresc la rădăcinile copacului ce va rodi mâine-
oamenii din altă vârstă, vor bate cu vergeaua crengile și vor culege fructele de pe
pământ.

pământul va-nghiti sâmburii strigătului meu
către voi-
voi
ființe slujitoare cu duhul,
veți îndemna sufletul
să ignore timpul și…să se-nchine iubirii.





|