Să doară !
Să doară atât de tare
încât să-mi picure argint din răni,
iar sângele să-mi fie înnobilat prin suferință !
Atâta timp cât stau încuiată în cușca de plumb,
sufocată de mirosul greu de metal
ce rămâne pe cerul gurii pentru totdeauna,
să vreau
să mă înec în apa tulbure și mâloasă din mintea mea,
iar când,
într-un final,
cușca se va prăbuși in noroi,
să vreau să zbier,
dar să nu pot;
să vreau să scap,
să îmi crească aripi găurite
din trupul prea vlăguit,
să mai simt o dată speranța
cum mă amăgește….