îi spun soarelui dintre copaci: nu te apropia de
mâna mea atât de albă
povestește-mi cum ai intrat
în depozitul de aripi și cum ele au luat foc
nu uita flăcările ajută-mă să pun aici
o virgulă nevăzută
mângâie și tu umbre chipuri ascultă frunzișul
cântat de vrăbii
luminează stânci zugrăvite cu sânge
dincolo de perete răcoarea banca de lemn
pe care voi sta două veri
și douăzeci de ierni
dincolo de mine florile pârjolite
algele uscate mirosind a sare
semințele de rodie
amestecate cu semințe de măr
știi tu oare cum a nimerit ochiul meu în sacul de polen
al unei albine moarte?