poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1670 .



Obișnuința albă
poezie [ ]
din volumul, în pregătire, "Liber"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2006-10-18  |     | 



Precum întunericul care își așteaptă lumina,
tot așa îmi cere strada câte o privire
și eu aș vrea să-mi văd din față chipul,
să nu mai stau cu mâinile lipite,
să le deschid încet în răstignire.


dacă eu și lumea dimprejurul meu vom rămâne ai lui Dumnezeu,
atunci nu va mai fi iluzia când mă uit în oglindă.


precum lumea divizibilă și întinsă care îl așteaptă pe om,
tot așa la târgul vremii, discret, eu am plecat
și am în piept un ban pe care scrie
că viață vând și zâmbet vând...
când vă apropiați, mă las și întrebat.


precum pieptul care își așteaptă medaliile sau glonțul,
așa am hotărât eu că trebuie să mă adresez vouă.
of, dorul meu, pierdut precum o țară,
nimic din tine nu mai e pe lume!
pe drumuri albe, moartea trece șchioapă
și mii de renunțări ea lasă-n urmă clară.


precum anumite cuvinte
care vor să ascundă tăcerile din urma altor rostiri,
tot așa, în șanțuri și pe margini de drumuri piezișe,
toți oamenii se laudă cum visează
și doar într-o rostire un univers întreg e somn…
e greu cadavrul unui dor, ținut legat de-un timp întâmplător,
voi călca vigilent pe urma tihnită a morții.


inimile noastre se îngăduie în ideile pe care ni le facem
unul despre celălalt.
niște cântece de dragoste, cu toate stările lor previzibile,
ne-au înconjurat mai mult decât ar fi făcut-o cu aceia
care le-au compus,
tot așa cum se întâmplă cu faptele noastre,
care sunt mai importante pentru ceilalți decât pentru noi.


și cuvintele, aceste desprinderi de jos,
materiale prelungiri ale sufletului...
le avem doar pentru a vorbi despre om și despre Dumnezeu.


v-am privit, într-un final,
compunându-mi lumina prin care ochii mei
puteau să contemple lumea și toată logica viului, ca prefață a ei,
ca introducere într-o operă foarte puțin înțeleasă.
și nu mă miram de nimic.
atât de mulțumit...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!