Îmi sunt ochii înlănțuiți în spectacolul
luminilor
albul surâde în pleoape de crini
curat
fără nici o urmă de alt fard colorat

Atât de puternic sunt încleștate brațele
crinilor
pe sufletul meu
încât mă simt pământ și îi rog
să-nflorească și-n mine...

Și nu mai văd decât alb
buimacă rătăcesc pe poteci albe
unde curg sori în raze de crini
și mă îmbăt de parfum
pe ultimul meu drum

O să am în păr atunci un crin
și cerul alb
o să îmi cânte un refren deloc străin
pe ultimul meu drum
o să apun
înseninată-n iarnă
așa cum sunt și-acum...