uneori e greu să recunoști
că în tine se moare
că în tine pute a leș
că în tine e o morgă
că frigiderele s-au stricat
că tu însuți ești un cimitir
iar nasul îți străpunge fața
de când te-ai născut
ca o cruce


*

nu îmi mai este frică
și promit să nu mai falsific
cărțile

îmi scot căpușele din creier
în urma lor memoria
se strânge ca o cută

tremur de vid
dar /mamă/ sunt încă
în mine
și în tine
deopotrivă

în acest clip
dumnezeu îmi pasează sfera

și culmea!
înscriu


*


inima mea aruncată pe jos
o cârpă în care o dușmancă
a îndesat câlți

când vede acestea
gol și frumos ca un arhanghel
genunchiul meu se îndoaie

în camera în care m-am îndesat
miroase a mușama și-a clor

și sunt cu ochii pe tine
argus


*


suntem într-un tub
în care doar mișcările verticale
sunt autorizate

tu urci
eu cobor
tu cobori
eu urc

nimic mai mult

lustruim pereții
cu spinările noastre

în tubul acesta
respir prin buricul tău
vezi prin urechea mea

tubul acesta
ne ține dumnezeul în viață

conectat la noi
depinde / deci există


*


în visele mele electrice
suntem două sarcini
încărcate diferit
două cabluri împletite
unul pe celălalt
o spirală de extaz
și teroare

în visele mele electrice
dumnezeu ne înfige
creierele în aceeași priză

violetul dureros al imaginației
curge pe obraz
ca vopseaua



*


adevărul pe care îl vezi
așezându-și o pulpă
peste cealaltă
nu m-a hărțuit

tot acolo mai era un copil cu tricicletă
peste umărul lui am suflat
în păpădie

mestecam gumă
stăteam pulpă peste pulpă

era femeie cu tocuri înalte
era apus roz pe someș
era un timp
plus un zvon de castanietă
în sângele meu

cu toate acestea
nu mă durea nimic


*


de ce să îți tai venele
când poți să muști din ele
de ce să curgă când poate
să țâșnească

de ce să delirez când pot
să fiu o femeie cuminte
curată
să miros a mama
să trag perdelele
să împlânt un ax în coloană
și să aștept
fără greșeală

în acest clip
dumnezeu avea o colecție
de timbre
și una de insecte cărnoase
cu teniși și sâni


*


de fiecare dată când îmi spun
în gând
l u m e a a c e a s t a n u e x i s t ă
o armată inamică se urcă
pe marginile mele
în șir indian
mă coase îmi trage fermoarul
îmi remaiază dresul minții
rupt în încercarea mea
de-a sări peste

în acest clip
dumnezeu este un gardian
și poate că ceea ce ține la spate
e o armă


*

suntem doi fulgi
viorile cântă
aterizăm peste alți fulgi
viorile cântă
ne unim cu ei ohoooo
viorile cântă
bocancul se-apropie
ridurile lui ne cuprind
viorile cântă
omul ajunge acasă
își șterge bocancul la intrare
viorile cântă
rămânem noi doi uniți
cu alți câțiva
pe un preș infect

o pată

în acest clip
dumnezeu este
înăuntru
cu spatele lipit
de sobă


*


transpirarea unei alte lumi
mi-a luat mințile
în burta mea un miracol
îmi face din mațe un țambal
lovit regulat de ciocănelele
câtorva întrebări

trăiesc într-un ulcer universal
căruia îi sunt
și mamă și tată


*

aș vrea ca cei care mă vor vedea
la mama întinsă pe masă
să știe că pentru mine moartea
e un bărbat incredibil de
frumos
care-și plimbă briciul
peste obrazul săpunit
cu o plăcere
terifiantă

și că eu sunt gușa lui
pulsândă


*


aud cu unghiile
aici totul are chipul meu
îngerul stă cu piatra în mână
dumnezeul cu dalta

se decupează omul din om,
oameni buni!