Rugăciune



Voi scrie rugăciunea mea pe-al gândurilor vânt;

Să nu arunci la coș nici-o silabă;

E simplă. Deznădăjduită. Oarbă. Slabă.

Și rece ca o piatră anonimă de mormânt.



“Ne iartă, Doamne”, am să-ți spun. Atât.

De ce, tu știi mai bine decât mine.

Tu știi de ce din rău, am făcut bine,

Și pentru ce frumosul, e urât.



“Ne iartă, Doamne”. Și atât aș vrea

O lacrimă să pun pe rugăciune,

Doar lacrima, peste fățărnicia mea,

Ar fi tot ce-aș avea, din inimă, a-Þi spune.



“Ne iartă, Doamne”.Dar să nu ne ierți,

Mai bine fă-ne iar pământ așa cuminte,

Mai bine, Doamne, singur, decât drepți nedrepți

Să ai în turma Ta care te minte –



Voi scrie rugăciunea mea pe-al gândurilor vânt;

Să nu arunci la coș nici-o silabă;

E simplă. Deznădăjduită. Oarbă. Slabă.

Și rece ca o piatră anonimă de mormânt,



“Ne iartă, Doamne!

Fă-ne iar pământ…”