| 
		poezii v3  | 
		Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
| 
		 | 
	
		
 | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]()  | 
    
    
     | 
    |||||
| 
	
 
		  agonia ![]() 
 
■ triptic de idei 
 Romanian Spell-Checker Contact  |     
    
 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2002-06-17 | | Înscris în bibliotecă de Paul Bogdan 
Sunt cerul, cel pe vecie creat.  
      Cu boltă fără de afund, de nestrăbătut, m-am desfășurat. Cu genunea mea despart, precum Moise-a spus, Apele cele de jos de apele cele de sus. Pe vecie, prin abisul meu infinit, Cele două începuturi - cel cu trup și cel fără de trup - s-au unit. Încât, așa precum numai duhul cel întrupat se poate zări, Așijderi nici firea cea fără de trup nu se poate simți. Eu cuprind în sine-mi cele patru stihii Din care s-au plămădit toate făpturile vii. În afară de ele, mai cuprind văzduhul, Ceea ce nu cu ochii se poate vedea, ci numai cu duhul. Sunt ca o jumătate de crug, osebit de toate din jururi, Și, deși sunt în nemișcare mereu, fără de margini rămân pe de-a pururi. Pentru tot ce-i pe lume, eu sunt început și sfârșit. Nici genuni și nici culmi nu mă-nchid. Par nemișcat, însă nemișcarea mea-i aparentă. Necontenit mă frământ, numai mișcarea e permanentă. Munții înalți, care vă îngrozesc cu abruptele cline, Povârnișuri, prăpăstii adânci, toate se află sub mine. Neabătut nici o clipă din noimele veșnicei legi, Eu, cerul, pe vecie durez și sunt în nemișcare pe veci. 
  | 
    ||||||||
| 
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
  |||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate