poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-22 | |
-Fiule, cuvintele au ruginit,
Tavanul nu mă mai ascultă când îi zic: "Ușă deschide-te!" Omizile mi-au intrat în creier ca un cuțit, Seva ciupercilor otrăvitoare mi-a intrat în sange. Gonește soarele de pe cer, e opac. Castanul s-a uscat de la căldura lui bolnăvicioasă Mai bine întuneric, fă noaptea sa se lase Îmi simt inima o haină de șoarecii timpului roasă. -Nu plânge, nu plânge, nu plânge pentru mine mamă! Stelele mi-au zgâriat obrazul, sângele s-a risipit Și de durere plângi tu în locul meu Te-am auzit urlând și am venit. -Copilul meu, nu pot să merg, sunt un copac Apusul se scurge prin frunzele mele ca apa rece, Mâinile s-au uscat, rădăcini de fier mi-au ieșit din picioare Și cu soarele din palma lor, fiule, viața mea trece, trece. -Of mamă! Curcubeele s-au adunat in cascade, Cețurile s-au ridicat din vâlcele, Stelele curg în râuri peste crestele munților... Cum crezi că ar putea să vină zile grele? Mamă, toamna a venit, miroase a pământ afânat, Frunze galbene roiesc precum fluturi târzii Și pe deasupra crinii din grădină nu s-au uscat... Cum crezi că ar putea să vină zile pustii? -Fiule, durerea mi-a amputat o ramură, Amurgul e crud, noaptea se pare că stă să vină, Aerul e rece, casa s-a micșorat de când am orbit. Spune-mi, copilul meu, cum e cerul. E lună plină? -Nu mamă. Cerul e înțesat de stele. Au poleit orizontul, acum aleargă pe boltă la vale, Vântul adie ușor, nu s-a sfârșit încă ziua, nu s-a sfârșit. Răsăritul se va scălda în lumini trandafirii, pale. -Băiete, o să plec eu întâi, o să pleci și tu. La capătul lumii vom ajunge, într-o eternă noapte... Promite-mi că atunci tu vei fi fiind lucid, iar eu nu voi fi oarbă! O să mă duc, umbrele s-au topit în șoapte. Bătrânul copac, uscat de viață se ducea Băiatul, stând pe scară, făcea cu mâna disperat, Involuntar îi crescuseră ramuri grele, tăcerea nopții îl agita, Apoi amurgul s-a crăpat, culorile s-au șters, Noaptea cu umbrele se animaseră și târându-și picioarele prin nisip a plecat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate