a fost odată o femeie
trecători grăbiți și lumini
multe lumini pe măsura fricii noastre de întuneric
pășeam prin oraș uitându-mă la vitrine și oameni
ea se oprise la marginea străzii
o bucată fragilă de noapte
rătăcită pe partea nepotrivită a simțurilor

ia-mă de aici mi-a spus
ascunde-mă la capătul lumii
nu știu să fiu fericită
în ochi i se roteau cu patimă drumuri
frumusețea nu poate fi decât barbară
gândeam în timp ce mâinile mi se întindeau singure înspre ea
nu știu nicio ieșire i-am spus
doar un parc în care uneori întâlnesc câini

iubirea coclea în cer la picioarele sfinților
cu privire la lucrurile esențiale
numai Dumnezeu putea să-și dea cu părerea
ea învăța să zâmbească
mă urma peste tot
ceva era în neregulă cu viața
toate lucrurile atârnau
câinele de lesă
brățara de mână
luna de cer
singurătățile între ele

se prelingea printre lucruri
atingându-le doar
făcea dragoste
cu spaimele trupului meu
afară eroii așteptau să-și ia partea de pradă
fecioarele păcatul promis
îmi îngropam obsesiile în cuvinte
ea începea să iubească