Februarie, de-a pururi ciudos pe-ntreaga fire,
Din urna-i plină toarnă un frig întunecos
Localnicilor firavi din negre cimitire
Și moartea rece peste foburgul neguros.

Motanul căutîndu-și un loc să se întindă
Mereu își mușcă trupul bicisnic și rîios;
Prin streașină un suflet de vechi poet colindă
Cu tristul glas al unui strigoi bolnăvicios.

Plîng clopotele-afară; în soba răvășită
Un ciot aprins îngînă pendula răgușită
Și-n niște cărți soioase lăsate moștenire

De-o babă ce pe vremuri gogea pe lîngă sobă,
Domol, dama de verde și mîndrul crai de tobă
Vorbesc în chip sinistru de moarta lor iubire.