îți pui inima în praștie
și tragi cu ea peste rîu
te nimerești pe tine, cel de dincolo,
fix în piept
- o rază de soare trezește mijlocul pietrei
și el migrează în altă lume -
viața de aici e doar coaja
vieții de dincolo, îți spun
tu taci. Cuvintele tale
se tem de propriul lor conținut
cum toboșarul de liniștea
dinlăuntrul tobei sale.