*****
pe sânii mei fierbinți
coc paine pentru vrăbii...
când dormi
te privesc cum respiri
mărindu-mi căldura,
anotimp fără contur..., fără îngeri!

Nu știu decât să mângâi
și să-ți scriu
poeme cu gura...
*****
dacă mă crezi, absentă sunt ca un râu
care curge prin grâu
fără să-l vezi...
sunt evadată pentru o clipă
numai din poezie, așa a fost să fie /să fiu
exilată-n tine pe vecie...
*****
port gustul tău
și-al toamnei prin sărut,
mă uit la tine
fără să mă uit
ca să iert tot ce se poate ierta
într-un dor
picură-mi în sânge
din frunze-un izvor
să-mi fie de nuntă
și de-o frunza gălbuie...
îmbrățișează-mă cu-n sărut de gutuie...

*****
ceva din cântecul acela duios
îmi pune cuvântul la tâmpla în semn de armă
poezia e o pasăre îngropată în os
și tot ce ating cu carnea ei mi se sfarmă

Simt o muzică albă în pași
țin cuvântul la tâmplă în semn de armă
cine-mi ascunde anii rămași?
Și sufletul cui mi se-ascunde în palmă!?

Simt propria-mi lacrimă îngropată în os
și sângele plâns mutând deodată,
cineva mă chinuie în chip dureros
cum numai cuvântul mă chinuia câteodată...