*
Ce greu e să-l întâlnești pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, și totuși nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Și totuși nu dă îndărăt de frică.
Soția văduvită stă lângă trupul soțului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăți a iubirii:
În neștiință ai venit în neștiință te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viața ta? Þi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, și cine să ți-o ușureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ție nu-ți trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu șezi într-una pe mal;
Și te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeți:
Există oare cineva care să îți fie prieten până la sfârșit?
Ești sigur, n-ai nici un tovarăș:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în țara unde locuiește iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea își umple ulciorul din fântână,
Deși nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deși cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te și scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii și niciodată nu e întuneric;
Și ce să vorbim de un singur soare?
Þara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.