Mi-e dor în fiecare zi
de tine
de noi
de zilele noastre
nopțile lungi ce păreau scurte
luminate de ochii tăi
și vuietul mării ce cheamă
cuvintele spuse
și mai ales necuvintele
ce vorbeau prin gesturi
mărețe și tandre,
fierbinți până la ardere.
Îmi este dor să aud
șoaptele degetelor tale tremurând
sub care
curgeam ca o lavă topită și însetată
ca luna la răsăritul ei
înlănțuită cu marea
se revărsa arzând
la picioarele noastre
sărutâdu-le.
Și dor îmi e de acel timp
când pe buze înfloreau fluturi
ce clocoteau de vise
în dragostea aceea supremă
beată de bucurie și paroxism senzual.
Mi-e dor...
dar nu-ți mai spun să vii..
vino, doar când îți este dor
dacă ți-e dor...