poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-21 | | Înscris în bibliotecă de florin caragiu
Ivirea lui Dumnezeux
1. Dumnezeu se ivește ca un iepuraș de lumină în ochiul unui copil. Dumnezeu se ivește ca un cuib de rândunică într-o casă nouă. Dumnezeu se ivește ca o rană dureroasă pe un trup neprihănit. Dumnezeu se ivește de pretutindeni in fiecare. 2. Dumnezeu se ivește ca o frunză pe o apa stătătoare Mai cuminte decât lutul pe care îl calci. Mai ușor decât sărutul de pe fruntea unui mort. Pe Dumnezeu e mai ușor să-L ții decat să-L alungi. 3. Ca un viteaz ucis fără luptă Ca o șopârlă de lumină Ca un oraș Care se surpă Așa este sufletul celui ce L-a văzut pe Dumnezeu. 4. Ca o veveriță Din copilărie. Ca o șoaptă În întuneric Ca un licurici Lângă cărare Ca un pește ce sare înaintea pescarului Așa trece și Dumnezeu pe dinaintea minții. 5. Ca o noapte fără stele Ca o vorbă neînțeleasă Ca un obraz fără alt obraz Ca un sărut fără cel ce sărută Așa este și sufletul celui ce nu-L are pe Dumnezeu. 6. El e ca un mormânt ce te umbrește din înălțimi. 7. Dumnezeu este ca un nisip de căldură care se surpă în tine și ca un cântec care rănește dulce buzele celui care îl cântă Ca o rană care se adâncește pururea și pururea se vindecă în jurul căreia ne adunăm noi oamenii ca muștele. 8. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca prima ninsoare când cade într-o poiană neumblată Ca o clipă de care se sprijină două tâmple. și ca un cuvânt pe care îl poți duce cu mâna. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca un strigăt de bucurie care se poartă deasupra văilor. Morții și cei din vechime se adună la el ca ciutele și se uită, și, bucurându-se, beau O, el este ca o mână de țărână pe care o arunci peste omul iubit. 9. Sufletul pătimaș e ca o cârtiță nebună care râmă grădinile trupului. Și ca un cerb mut care umblă noaptea singuratic Tristețea este iarba lui și soarele lui răspândește nebunie. Animale de lumină spintecă nopțile lui dar se împrăștie și acestea ca niște păpădii în furtună. Acesta picotește ca o găină pe gard până vine moartea și-l ia și-l duce cu ea, dormind. O, suflete al meu de câte ori ai scăpat din brațele morții fugind ca un mistreț de foc! Rănile tale picurau lumină rănind întunericul, ca și cum ai fi devenit pentru o vreme străvechi străvechi de tot când încă nu aveau sânge ci lumină 10. Fericit cel ce a murit și a înviat Că a văzut moartea prăbușindu-se beată peste cer și spaima picurând din stele ca și ceara. Că el și-a văzut sufletul tremurând în văzduh ca un zmeu de hârtie ținut de mâna unui mort Fericit este că și-a văzut toată viața ca pe o cămașă uitată în iarbă Că nu mai pune preț pe gândurile omenești care ca niște margeluțe de balegă curgând dintr-o capră răpusă ne părăsesc în ceasul de amară certitudine Moartea îl cunoaște pe el și el cunoaște moartea și știe casele și locurile pe unde umblă ea Însuși Împăratul Luminii l-a gasit pe el, pe cand zăcea fără suflare și i-a spalat rănile cu lumină și i-a dat să mănânce fagurii înțelepciunii Lumina a căzut cu timpul ca o pojghiță de pe rană și înțelepciunea s-a făcut în mâinile lui ca un cuțit cu care s-a tăiat până la os Dar fericit este el pentru că în clipele de liniște răsare pe apele sufletului său chipul Împăratului Milostiv ca un lotus al nădejdii ca o făgăduință de iubire.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate