sunt la varsta cand pe dinafara ca si pe dinauntru
am adoptat un contur destul de stabil
precum un rau care dupa ce a zigzagat printre stanci
inainteaza domol in campie
fiindca el stie acum
ca marea sau moartea la care a visat
il asteapta fidela
candva am fost si eu nerabdator
m-am aruncat si eu contra tarmurilor
care erau propriile mele limite
m-am revarsat in juru-mi
am vrut sa antrenez in goana mea arborii, orasul natal
si am lancezit sub podurile marii cetati
am fost indragostit de un chip
sclipind ca un soare in adancimile mele
parul tarat o clipa cu ierburile
si apoi ramas mult in urma
voi spune numai ca al patruzecilea an ma si priveste in fata
linia sumbra a noptii imi incinge tamplele
chipul a ramas prelung si ochii voalati de tristete
mai arunca flacara unei sperante neimblanzite
merg incovoiat deoarece crescand brusc din adolescenta
mi-a fost intotdeauna rusine
sa par mai inalt decat oamenii de varsta mea
astfel ceea ce imi infrumuseta spiritul imi uratea corpul
caldura rezerva mea au fost luate adesea
drept lasitate sau ipocrizie
in cupa iubirii am gasit inelul rece al singuratatii
sotia si sora erau departe
am rupt painea amara a celui fara locuinta
si totusi am fost omul cu doua patrii
una de pamant alta de nori
cu doua femei
una de zapada si vin alta de ceata
cu doua graiuri
unul de aici altul dintr-o tara inca nesituata
am fost peste tot strainul
a carui voce e ca o ancora
ce a stat mult timp sub ape
si care urca
acoperita de alge si de scoici inca necunoscute aici
nu ma tem ca voi parea orgolios
caci ori peste o suta de ani
nimeni nu va citi acesta poema
si atunci nu va exista prilejul sa fiu acuzat de orgoliu
ori daca un cititor undeva intr-o biblioteca
sau intr-un pod printre vechituri
va da fie doar din intamplare
peste aceasta carticica
nu va fi atunci multumit sa cunoasca pe autor?
cateva amanunte neinsemnate in aparenta:
culoarea fetei
era luat adesea drept un metis sau un creol
mainile sale lungi si sensibile bucuria de a trai
pe care nici patroni haini nici saracia nici singuratatile
n-au putut-o frange
caci am cunoscut prea bine
legea aspra a muncii
am impartit soarta multimilor flamande
am fost: studentul im mansarda lui salahorul
secretarul care suporta mania stapanilor
servitorul ziaristul fara intrebuintare cutreierand redactiile
dar in varful muntilor am fost egalul fericitilor
si cel mai bogat om n-ar fi putut sa guste
cu mai multe delicii placerea marii
cand bratele despicau apa
si spuma raspandea in rasuflarea mea
un soare diafan
o, bucurii ale acestei lumi
si eu v-am cunoscut
am avut desigur partea mea de fericire
si acele duminici
care imprumutau contururile femeii adorate
dar azi s-a si lasat noiembrie pe fruntea-mi si pe geamuri
vantul sufla si ploaia loveste in ardeziile cerului
si toata noaptea, toata noaptea
mi se va auzi glasul rasunand in odaia mea
ca pasul nelinistit al unui prizonier