Aici, unde locuiesc, colocatar cu toamna,
telefonul sună rar,
Între două telefoane e timp cam cât
i-ar lua unei maimuțe să devină om

sau unui om să nu devină.

Mă tai de două zile tot încercând
să deschid o conservă de copaci, să nu mă înec.
Într-o zi o să găsesc camera asta spânzurată,îmi spun
Și fiindcă nu știu care-i e gâtul n-o să pot s-o salvez.

Eu din naștere mă simt cu vârstă de clopotar,
probabil omenirea a apărut în tinerețea mea!
Și toamna abia se caută în buzunare de mine,
dar nu înțeleg de ce se supără pictorii de la
schisma iaurtului petrecută în mine,de când există alb și
negru smântânit.

E toamnă de sunt capabil să-mi dau
sicriul să fie bancă în parc.
Sunt totuși mai vesel. Azi am dat jos
ghipsul de pe receptorul telefonului
fiindcă în urmă cu mult timp
mi-am auzit în el căderea