În miezul nopții te-am văzut,
Erai o lună plină,
Iar eu o stea care-a trecut
Să vadă o lumină.

Tu scânteiai pe-al nopții cer
În flăcări,vâlvătaie.
Erai cuprinsă de mister
Și de sclipiri vioaie.

Și înainte luminai
Cărarea pustiită,
Iar inapoi nu te uitai
Fiind mereu grăbită.

În urma ta mereu lăsai
O pulbere stelară,
Și spațiul negru,sideral,
Părea că mă-mpresoară.

Tu nu voiai să te cuprinzi
În lanțuri de durere,
În toiul vieții și-al iubirii
Și-n clipe austere.

Iar eu,cuprins de-amărăciune
Că nu-ți pot sta în cale,
Mă-nfășuram cu o manta
Și tot plângeam cu jale.

Și te urmam mereu,pe-ascuns,
Privindu-ți strălucirea,
Pe când la mine se ivea
Încet,încet,pălirea.