De nu m-as afunda-n a mea minte noroada
Poate ca-s vedea norocul ce astazi-mi aduce
Iubirea ce m-asteapta-n caleasca-i de zapada,
Spre norii fericirii, spre tine-a ma duce.

Dar mintea-mi cea cruda nu poate-ndura
Caii albi ii ucide c-o lovitura prea grea,
Caleasca-o zdrobeste de-a nenorocirii stanca
Iubirea-mi loveste cu pumnul nebuniei
Si incet, incet m-afunda-n mlastina tacerii.
Caci eu nu pot duce a sufletului porunca.

Si-mi plang soarta cruda fara-a face ceva
Au merit a cunoaste ce-i mai frumos in lume,
Au merit din paharul iubirii tale a bea,
Si sa ma hranesc cu tot ce-i mai bun din tine?

Lupta inima, lupta, de nu vrei ca iubirea
Sa se transforme-n speranta si sufletul in cosmar
Nu mai privi la zdreanta ce-mbraca omenirea
Si nici meschinaria cu al sau gust amar.

Ci salveaza a ta iubire de-a rautatii munca
Si nu lasa nici fericirea ce lupta in durere
Ingroapa azi in tine a mandriilor naluca
Ce-a incercat sa-ti taie calea sa implinire.
Dar poate un suflet slab, amoru-si a izbavi,
De la tristetia-si muta ce-l face-a ura?

Lupta inima, lupta si uita de durerea
Pe care viata o imprastie in pasi de vals fatal
Desfa lantul fatalitatii de lacatul mortal,
Cu care soarta strans ne leaga, secatuind iubirea.

Lupta inima, lupta, pielea ti-o desprinde
Funie o fa, si nu privi in gol,
Si din zboru-I frant iubirea-ti o prinde
Ca sa nu ramai doar c-un suflet gol.