Am cravașat un armăsar fantastic
și i-am cerut să se înalțe-n zbor
m-a privit lung, a scuturat din coamă,
apoi s-a dus, zâmbind fără umor.

Pentru ca nu stiam atunci, iubito,
si astazi, inca, sigur nu-s
cum poti sa sfasii lutul ce te strange,
cum poti porni, fara povara-n sus.

Sunt numai clipe, iute trecatoare,
ce par a ma-nvata sa port aripe
si toate adunate roiuri, roiuri,
cand dragostea ar vrea sa se-nfiripe.

Apoi imi uit o vreme de-naltime
ma-mpac cu invelisul meu de lut,
ma bucur in secret de mangaierea
acestui straniu sentiment tacut.