Acum, când prin fereastră carul mare
Amenință cu oiștea înspre lună,
Nesomnul ăsta scump acum mă doare
Când vise și tăceri se despreună.

Iar mâinile parcă mi-ar fi de cârpă
Și ochii sapă greu spre porți străine
E ceasul antagonic ce inculpă
Un balamuc ce locuiește-n mine.

Acolo unde șerpii lăcrimează
Când se evocă zeul interzis
Și săbii reci în colțuri scânteiază
Într-un duel în care m-au ucis.

Apoi, m-au luat ca pe-un bagaj de oase
Târau de mine cioclii puși pe glume
Văzură că-ntre timp se luminase
Și m-au zvârlit la margine de lume.