la venirea ta
ușile erau deschise cu flori
copiii își treceau jocurile prin ele
lebăda sărutului nostru
mângâia apele
cu aripi de seară
uite un colÈ› de nemurire
se destăinuie pe cruci ce ne-așteaptă
colo-n capăt de iubire

ascunsă
umbra pasului tău
râde pe raza ce tocmai destăinuie lumii
păcatele soarelui
dar vai, cât mai e pân' acolo
un evantai de păun
ce iartă lumina

taci
să pot auzi tremurul ierbii
să fiu vâltoare întinsă
să-ți prindă mirajul
ce bea setea de alb
sărut legănat între două uimiri
cât o joacă lăsată-n adins
pe erosul clipei