tânjesc rătăcitor prin dese ape tulburi
mi-e trupul istovit de dor și cale
privesc luceafărul din tine
genunchii mi-i îndoi stăpâne cu respect

în fața luminării tale...

în suflet dorul mi-e furtună
și-l simt de jale cum se zbate
cum greu mă-ncearcă mă străpunge
în vid ca fulgerări-alb-astre

în gând lumina clipelor înfierbântate...

dar când de-a pururi gându-mi naște trudă
și dorurile le tratez adânc cu nelumină
învață-mă pe mine-a plânge-n jale
a-mi oftica iubirea prin ursită

în seara despletită ce urlă-n lună plină...