"Dar Meka e-n zarea de flăcari -- departe --
De ea o pustie imensă-l desparte
Si pradă pustiei câti oameni nu cad?"

Alexandru Macedonski-"Noapte de decemvrie"



O vad!
E-o cetate mareata, frumoasa si sfanta.
E Meka!
Imaginea ei ma incalzeste dandu-mi puterea sa merg mai departe, spre ea.
Stralucirea ei a-ndulcit intunericul aspru al noptii.
Straniile ganduri si soapte ce-mi inundau acum o secunda fiinta s-au transformat in buni tovarasi de drum.
Pana acum eram un biet hoinar...
Acum sunt zeu!
Nimic nu va sta in cale-mi...
Mai am cativa pasi de lasat in nisipul pustiu.
Dar merg si tot merg...
In urma mea nisipul se lasa-nvolburat in nouri grei purtati de vant.
Picioarele mi-s grele... de plumb.
Un abur imi apare in cale
si totul se sclada in unde bizare.
Cuprinde cetatea
si zidurile-i par perdele de fum.
Cetatea dispare pierzandu-se-n vant.
Frigul din nou ma cuprinde,
oboseala este mai apasatoare...
Speranta e totul si totusi speranta imi piere.
Sunt sleit de puteri
si oprindu-ma sa-mi trag rasuflarea
ma uit de jur-imprejurul meu.
Totul este o-ntinsa pustie.
Ametesc si nu-mi mai dau seama in ce parte am mers pana acum.
Doar stelele-mi spun ca sus este cer... jos pamant...