Sufletul meu despletit arde în culori străine
o noapte nelegitimă
Decupez fete morgane care se țin de mână
-corpul meu mereu pironit în ecoul visului
mai tresaltă în amintire sub pașii lor
fugăriți într-o mansardă de vară.
Și iarăși patul meu are picioarele prea lungi
-ca să mă dau jos
așa că am să te ascult pe tine coborând
scările copilăriei mele.
Ceva ce nu a învățat să se nască încă
îmi încuie pleoapele scâncetului
cu sărutul usturător al răspunsurilor.

Înăuntru căderi de tine...moleculare

Depărtările alea grele care-mi țineau loc de stomac
mi-au învățat visul frigul din capul oaselor
mă fixează tânăr,cu obrajii mușcați de cer
și cu palmele plânse de demoni
-din oasele-i gangrena cifrului greșit
luminează debil.
I-am deschis cu sufletul prespălat;
mi-a adus flori de pe morminte
și-n lacrima ta uterul flămând al mării
însângerând un țărm de stele sparte.

Atârnați de chemarea neagră a cerului
în penumbra ei s-a prăbușit un pământ alb de singurătate.
Sfâșii cearșafurile murdare de luna -mâncată la tâmple-
care horcăie pe undeva prin camera asta,
ca să-mi leg rănile.

N-am bătăile inimii la mine
-o clipă despărțită-n silabe...

Pe eșafodul dimineții s-a fisurat realitatea
curge înțepător pe sub tălpi
înecându-mi ultimele bolboroseli ale iluzionistului senil.
Sunt un suflet de frig cu obrajii uzi.
-fără tine mi-a înzăpezit și bufetul cu fluturi
Pe străzi a ieșit un soare isteric
își tăvălește burta pe asfalt
decojind cu respirația-i sterilă ceafa unei ne-amintiri.
Pașii răi l-au strivit -așa-i trebuie.
Și ghetele tale sunt murdare de sângele lui
și dansezi prin subsoluri de care el n-a vrut să știe;
aștept numai să învețe ceva să plângă
-ca să-mi îmbete moartea
și-apoi am să cobor ca să te aplaud.