sătul pământ de prea mulți oameni plângând plângându-se
a început să nu mai creadă poveștile cu primăvară
nu mai credea de mult în zâne care te apără de rău
darămite să mai spere că un om îi va planta un pom îi va
aduce soarele dimineața ploaia la prânz și liniște seara

cădeau bulgări de lut spre nimicul începutului
potop de sentimente neexprimate chircite și sfioase
doar doi îngeri se mai jucau cu partea lor de pământ-cer

să plece toți oamenii la cules de stele
să te lase gol doar o oară în sunet de ploi
să vină copiii lor mici cu suflete mari
să învețe a cultiva gânduri și vise precum
strămoșii aceia mai îngeri mai buni