Ai rigori nebănuite
în a mă imortaliza
cu cerul gurii
deschis
ca aripile de pescăruș.
Îmi cauți
sămânța,
înaltele tale studii de biologie
îți folosesc până la punctul I
al intimității mele verbale.
Mai încolo
diguri,
șalupe,
sonate de lună,
abis cu melci.
O scară interioară
cu balustradă
pe care alunec.
Jos,
un ceai odihnit și atemporal
de cimbrișor se dezminte de tine.
Insiști,
te lipești de nivelul mării,
mă desperechezi, scoică,
postându-mă-n decor
ca pe o soprană de coloratură.