și chiar dacă mă întorceam

îmbrățișările mele nu te mai puteau cuprinde

erai atât de aproape și dureros de străină

îmi deschideam zadarnic buzele

ferestre prin care trebuia să pătrundă

aerul proaspăt al dimineții

sufletul tău

mă spânzuram cu firul de telefon

legătura noastră cea mai frecventă

în preajma mea te voiam

să fiu un amorezat naiv

să te mângâi cu șoapte

acum locuiesc într-o cameră

cu pardoseala mozaic de săruturi

încă-ți mai simt mirosul tălpilor și dogoarea

dansez așa de nebun

ți-am dedicat o carte și ce folos

această eternitate de cuvinte

poza ta îmi aruncă o privire ciudată

ca o plasă în care-mi prind ochii pașnici

pielea îmi este acum un eșichier al durerii

amprentele fac rocade

oasele macină faină de oase

cerul gurii mele cerne cerneală direct

în stomacul meu înfometat

de fluturii tăi

gândurile mele celibatare

sunt distrase de râsetele convulsive

ale absenței