mi s-a atrofiat sufletul
nu mai suportă nici o greutate
se rupe ușor la cea mai mică emoție
gîndurile o iau razna
conexiunile se încurca
și lumea se preschimbă
într-o imensă farsă
rațiunea urlă umilită
comandă ca un ofițer al viselor
știe ce să arunce ce să pună la loc
pînă la al cîtelea cer să-mi permită să zbor
culorile țipă teribil spațiile scad
iar eu înghesuită îmbrățișez lumea
fără să pot să o apuc de la un capăt la altul
iubirea destrăbălarea rațiunea
se succed în mine precum zilele săptămînii
uite așa duminica devine un mit
iar eu Sisif...Cel de Sus se odihnește
icoanele nu plîng
iar îngerii duminica nu cad
într-o seară norii au inundat strada
o roua dumnezeiască
mi-a hidratat sufletul
mi-a dat curaj
să mai trag din cînd în cînd
un shot de iubire si să prizez
trăirile celor din jur