Mă lipesc de tine
ca de un perete cu mușchi,
granița nordului
mi-e tunsă scurt,
breton peste îmbujorările mele.
Mă înnebunesc într-un șotron,
tu îți pui trotineta
drept gaj pentru stele.
Adulmec
hârtia,
creionul haș be
proaspăt ascuțit cu dinții tăi de lapte,
ne împietrim cu gâturile întinse
din cuiburi,
jucând spânzurătoarea.
Vocala finală îți rămâne sub limbă,
o caut, mi-e sete,
ți-am fost dedicată pe rug.
Mă aprinzi
cu ultimul chibrit
al pădurii prin care ne orientam turistic.