O frunza pierduta in vant
In miez de toamna a cazut atunci
De suparare pierea plangand
Mergea spre o noua viata,cu acelasi gand

De ar putea sa vorbeasca iar,
Iar fi mult mai usor
Sa se faca inteleasa,sa spuna lumii intregi
Candva prin vise, o sa apara, de dor

In ploaie s-au adunat cu totii
Sa o conduca spre vesnicie,spre nemurire
Si atunci a aparut o cugetare
Au plans,era intunecoasa renuntare...