de când am ieșit prin vitrină mi-au rămas înfipte
în ochi
cioburi de hemoglobină
lumea privește contrariată
la manechinul cu fericirea pe chipul de plastic
fardată

mă legitimez oricui oriunde cu auria mea carte
de credit
pentru orice trecătoare necunoscută
am în dreptul inimii un buton sub formă de sfârc
sub care scrie
EDIT

colorându-mi
ipostaziindu-le
cerul închis într-un anatomic aparat foto
marchez X aerul cu păsările
ca un împătimit de loto
și parcă neajungerile tremură
zboară
hrănindu-și gură la gură puii cu limba amară

n-ai crede exteriorul un interior fără organe
un alt fel de cuib în care visele mor de sete și foame
mă așez în fața iernii
ca înaintea ultimului tren
care-și va îngropa în mine oasele de fier și lemn

la muzeul căilor ferate
al artelor-putere cu existențe trucate
morții miros a cangrenă de manechin
de departe
și dacă mai târâi pe șine un picior
înseamnă că mă descompun
dar nu mor