poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-17 | |
Soarele apune-ncet în orizontul sângeriu,
În sânge mă scaldă, dar eu știu: sunt al Soarelui fiu. Nici o stea nu strălucește, cerul devine pustiu, În atmosferă domnește o tăcere de sicriu. Un corb mi se-așează pe umăr și se-ntreabă: "E viu?" "E noapte, iar eu sunt fiul Soarelui, cum vrei să fiu?". Pe cer, din mistice jocuri de nori, Luna apare, Stelele nu pot învinge întunericul din zare. Luna se-apropie și mă-ntreabă: "Tu ești fiu de Soare?" Nu-i răspund. Corbul îi spune: "Da, așa se pare." Luna se-ntristează când îmi vede a mea stare Și în vidul absolut admirabila dispare. Pe cer apar stele, cad lacrimi de lumină pline, Mă udă cu lumină, corbul zboară-n zări senine. Stelele mă-ntreabă: "Ești fiul soarelui, copile?" "De ce nu mă lăsați în pace? Ce-aveți toți cu mine?" Oare ce și-au spus surprinse stelele în sine? Soarele le stinge și totul la normal revine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate