Cel mai înalt somn de realitate
Este realitatea însăși-
Te culci, te trezești,
Te trezești, te culci din nou
Și în final adormi...

Visezi frumos:
Cum faci un pas,
Apoi doi sau trei, în funcție de disponibilități,
Cauți razele,
Apoi te temi de întuneric;
Îți verifici pleoapele grele,
Apoi le răcorești cu lacrimi;
Creezi un ideal și apoi
Încerci să-l urmezi...

Parcă bate cineva în inima mea!
A, nu, mi s-a părut...

Cauți lumina,
Fugi de întuneric-
Te tentează și închizi becul.
Cazi, te lovești, sângerezi,
Dar hotărăști să te ridici-
Ești pe picioarele tale
Și adormi în somnul adânc.

Cel mai înalt somn de realitate
Este moartea însăși:
Te culci, te trezești
Și te gândești că celui ce crește în tine
Îi dăruiești prin naștere moartea!

El visează frumos,
Sau visezi tu prin el,
Apoi face doi sau trei pași-
Caută întunericul;
Tu-i faci lumină!
Merge spre ea și când s-o ajungă
Și-a terminat visul
Și cade într-un somn adânc...