în jungla cuvintelor

mai întâi am învățat să fiu OM

dar ca orice naiv

visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră

să fiu pasăre sau nor

așa încât am încercat să zbor

și m-am lovit cu fruntea

de lespezile negre

am trăit o viață într-un infern de beton

de cald îmi va ține o casă de lemn

în care vor îmbătrâni oasele

cât de moale este pământul

sub tălpile goale

iar acolo sus, departe

stelele sunt lacrimile sfinților

condamnați la tăcere

viețile sunt mistere

tăinuite de conspirația îngerilor

curcubeul este brâul lui Dumnezeu

care strânge suflete

între lumină și întuneric

nu mi-am imaginat niciodată umbrele

îngeri păzitori

îndreptându-ne pașii

spre lumea în care ne-am născut morți

și-n care ne întoarcem căutători de fericire

nu mi-am imaginat niciodată Soarele

un călău cu lacrimi de crocodil

care-și ascute dinții pe retina îndrăgostiților

la malul unei mări oarecare

plină de culoarea ochilor mei