ești cu totul singur când ți se desfac
înainte-ți clipe despicându-ți drumul
n-ai nici o fereastră ca să iasă fumul
și te arde lutul ca un ochi de drac

mai deschizi o carte parcă urci un deal
e tot întuneric și-napoia-ți simți
noaptea sângeroasă cu gheare și dinți
și-ți cauți sălașul ca un animal

la un loc cu restul bestiilor crude
tot singurătatea-ți cântă-n coaste grav
lăcrimos ți-e gândul umbletul jilav
când pe drum de piatră calci cu labe ude

cu pământ și apă coborând din munte
și c-un fir de iarbă înverzind cuminte
n-ai fi primăvară fără de cuvinte
ce ți-e scris aceea îți e pus pe frunte

oare ce mă ține dreaptă să nu cad
ca un fir de ață ca un zvon de greier
plagă necesară între ochi și creier
,,versifică proasto pân-ajungi în Iad''