Aici stă toată
neliniștea viețuirii:
dedesuptul smaraldului
din scorbura palmei
între maluri tăiate
de arcașii vîltorilor.
La ecoul pietrei
îi dă ocol
lupii înfometați
ai fumului
crescuți prin sămînțăriile
timpului.
Pe sub solzii brazilor
plecați din zvîcnirea
străvezimii sufletești
picură fosforul
lacrimei.
Marea bisericilor
pe care-mi smeresc
fruntea
îmi sapă-n auzul
clocotului înmuguririi
zăpezii crinilor.
Hai, Doamne
să privim prin ochiul
de foc
peste aurul Edenic
din oasele mele...;
să privim, să privim
la penele netezite
ale îngerilor.