Mă gândesc la povesti nespuse
De frica unor mituri ce s-au năruit de mult
Atât de mărete,atât de înalte
Încât la prăbusirea lor,oamenii le-au închis în morminte de stâncă
Ca să nu mai moară vreodată

Dar iată că le aud fierbând
De undeva din cosmosul negru ce era si la începuturi
Si înaintea lor
Aud zei nenăscuti ce urlă cu ecou să izvorască
Aud timpuri interzise pe veci muritorilor
Aud cântecele ce odinioară înviau spiritele

Si dacă as putea să arunc o tortă să le iluminez secunda
Să le deschid stânca
Să-i renasc aici,din nou
Ca si când acele timpuri mitice
S-ar întrupa din nou ca si atunci la începuturi
Si înaintea lor