vine femeia și spală pereții pînă se fac albi
ireal părul ei răsucit după braț ascunde taina
cînd pentru sine ochiul își ia altă înfățișare
mă leagă cu dragoste și cu moarte deodată

pune pe masă agrafa și vinul cel acru
mă îmbie mîna ei caută fără încetare fața
cînd doar aerul mai face pereche cu sîngele
o flacără e răsturnată peste imaginea casei

tîrziu somnul lîngă mine femeia oasele ei
fisuri adînci în fumul ce înnegrește fereastra
doamne cine o apără cine o iubește acum
cînd ceva ca un duh al facerii vine și mă dezleagă