Ne-au iubit anotimpurile unei vieți întregi
și acum când bate ora ieșirii din schimb,
înfiorate, cuvintele se ascund într-un surâs
fără putință de recunoaștere.
Cu gesturi ofilite, privirea ni se surpă
între două tăceri.
Niciodată secundele nu au întârziat atât
pe lângă noi.
S-a făcut târziu în iubire și în calmul
zăpezii ce ni s-a așternut în suflet,
indiferența plutește sonor,
lasându-ne drept amintire ciobul de stea
în care ne-am retușat surâsul de adio.