El mă cerceta de la o vreme
Noapte de noapte.
Atingea ușor izvoarele sângelui meu,
Mișca văzduhul
Doar cu o ridicare a pleoapei.
Eu îl priveam todeauna cu un nod de lacrimi în gât
Și mă gândeam că trupul lui nu aparține nici pământului,
Nici focului și doamne, nici apei.
I-aș fi atins cu patimă tâmpla de abur
Și pieptul și coapsa, oh, da
Mai ales coapsa fierbinte –
Dacă nu ar fi tremurat fiecare fibră de spaimă
Că trupul lui are se mi se destrame în minte.
El venea astfel în fiece noapte.
Irișii lui topeau lucrurile din preajmă
Și le făceau fluide și cântătoare.

Carnea mea tristă simțea cum i se deschid
Porți tot mai adânci,
Fiecare pentru o durere mai mare.

- Ia-mă cu tine, am mai avut puterea să strig.
- Ia-mă în brațe, până nu mi se destramă cu totul
Oasele frunții, inima, țeasta.
- Bine zise Îngerul, dar nu chiar acum
Adică nu în viața aceasta.