poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-02 | | La capăt de drum, revelații banale, cuprind imagini de-o clipă, ne-ntrebăm mai mereu, după ce pulsul ne stă-n mână și-n inimă cui, ce semn se ridică-ntre tren și oraș, între ce-i trecător și-a roții aripă? Mâna, proiectând din condei cărămizi, prinse-n sufletul lui și oricui. E-un loc atât de comun, atât de bătut zilnic de pașii privirii pierdute, zilnic diluviul de oameni grăbiți, pe Noe-l așteaptă, semnalul să-i dea, e-un înger sărat, e graba uitării, ce formă umană a dat acestei redute, prin care zilnic așteaptă, în treceri sublime, oameni știuți doar de ea. De rămâne nimic din ce știm, chiar stabil, gându-i fugar într-o gară, doar ea rămas-așa cum a fost, deși istorii se-nvârt –nainte-napoi, gându-nălțat, matematici umane, fizici, pătrunse iubiri dintr-o seară, când se-așteaptă iubita să-ți coboare în brațe dintr-un tren 22. Mi-e inima tren într-o gară plină cândva, goală acum și ciudată, arhitect prost am fost, dar aș vrea înc-un suflet, s-o ridic, înc-o dată.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate