poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-01 | | Singurătatea e o catedrală pustie. Odată și-odată toate catedralele rămân singure pe dinăuntru – cu câte-un Crist răstignit pentru ochi care nu mai văd. Corurile, procesiunile și fastul auriu trec în pietre. Aleluia ! În catedrala mea încep să rămân singur – că nu mă văd. Ca să mă văd trebuie să mă-nsoțești pentru că numai tu îmi poți garanta că exist și-mi aparțin. Altfel, poate că visez. Și-n vis nu sunt eu, că n-am martori. Ești cu tine însuți numai dacă-ți simți pașii de umbră târzie. …Azi-noapte te-am visat că visezi. Erai în visul meu și visai, dar visul tău mă ținea la ușă. Când am dat să intru, m-a lovit o aripă de înger, ca o pleoapă uriașă. Am tresărit simțind că pereții mă priveau cu ochi păgâni. Le tulburasem noaptea cu margini de dantelă aurie, pe când pietrele oficiau solemn trecerea și petrecerea singurătății.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate